Băsescu, Geoană și Diaconescu sunt așteptați la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului

Băsescu, Geoană și Diaconescu sunt așteptați la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului
Publicat: 08/08/2015, 10:20
Actualizat: 08/08/2015, 16:50

Potrivit unui comunicat de presă, Institutul Cultural Român (ICR), prin Direcția Români din Afara Granițelor și Limba Română, susține participarea la Universitatea de vară de la Izvoru Mureșului a 80 de lideri de asociații românești, personalități marcante din comunitățile românești din vecinătatea României și diaspora, precum și programul oferit de o serie de artiști din România, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tema ediției din acest an este „România și românii de la frontiera Uniunii Europene și NATO”, printre subiectele ce urmează să fie dezbătute numărându-se reunirea Basarabiei cu România – obiectiv național al românilor pentru 2018, drepturile minorităților românești din jurul frontierelor și din Balcani și relațiile bilaterale ale României cu statele de domiciliu, situația școlilor și a bisericilor românești din spațiul din jurul granițelor – factor de păstrare a identității entice, politica partidelor parlamentare și a instituțiilor de stat față de românii de pretutindeni și față de românii din zonele multietnice și pluriconfesionale din România, autonomia teritorială pe criterii etnice a așa-zisului Ținut Secuiesc – formă actualizată a experimentului stalinist al Regiunii Autonome Maghiare, probleme ale retrocedărilor ilegale de proprietăți în Transilvania sau interesul național al României și interesele românilor de pretutindeni reflectate în presă.

Președintele executiv al Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni (FNRP), Eugen Popescu, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că la Universitatea de vară de la Izvoru Mureșului au fost invitați și președintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul Victor Ponta, reprezentanții comisiilor care răspund de problematica românilor de pretutindeni în Parlamentul României, parlamentari de pe cele două maluri ale Prutului și miniștri, pentru a asculta problemele românilor din diaspora și pentru a identifica soluții de rezolvare a acestora.

„Cea de a XIII-a ediție a Universității de la Izvoru Mureșului va încerca să transmită un mesaj clasei politice de la București, dar și clasei politice de la Chișinău, față de problematica extrem de gravă cu care se confruntă comunitățile românești, în general cele din jurul frontierelor și în Balcani. Dar, fără îndoială, probleme foarte grave încep să se întâmple în diaspora și o dezbatere legată de această problematică, a disporei, va fi în cadrul Universității de Vară de la Izvoru Mureșului. Vor fi prezenți principalii lideri ai comunităților românești din jurul frontierelor și din Balcani, dar și lideri ai comunității românești majoritare din Basarabia, care vor veni cu mesaje atât politice și sociale, cât și culturale, cu dorințe și așteptări pe care le au de la clasa politică de pe cele două maluri ale Prutului. Ne-am bucura foarte mult ca cel puțin după cea de a XIII-a ediții a acestei universității de vară oamenii politici de la București și de la Chișinău să înțeleagă cu adevărat problematica foarte gravă a acestor români”, a precizat Eugen Popescu.

La lucrări vor participa și cursanți din țară și din statele din jurul României, conferențiari din principalele centre universitare ale țării și din străinătate, analiști politici, masteranzi și doctoranzi cu preocupări privind promovarea valorilor naționale, conviețuirea interetnică și afirmarea identității culturale, lingvistice și confesionale în medii multietnice. De asemenea, vor fi prezenți jurnaliști de la principalele instituții mass-media din țară, precum și din Republica Moldova, Ucraina, Italia și Serbia.

Lucrările Universității vor fi deschise luni, la ora 9:00, cu un cuvânt de binecuvântare al episcopului ortodox al Covasnei și Harghitei, PS Andrei Moldovan, și vor continua cu dezbateri care vizează politica partidelor parlamentare și a instituțiilor de stat față de românii de pretutindeni și față de românii din zonele multietnice și pluriconfesionale din România, finanțarea minorităților românești din afara granițelor și drepturile minorităților românești din jurul frontierelor și din Balcani și relațiile bilaterale cu statele de domiciliu – cazurile Serbia, Ucraina, Bulgaria și Albania.

Luni, sunt așteptați la dezbateri, între alții, liderul Partidului Social Românesc, Mircea Geoană, președintele Fundației Mișcarea Populară, Cristian Diaconescu, președintele Institutului Cultural Român (ICR), Radu Boroianu și președintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din Senatul României, senatorul Marcel-Dumitru Bujor, iar marți este așteptat fostul președinte al României Traian Băsescu.

Universitatea de Vară Izvoru Mureșului este organizată de Ministerul Culturii ­Centrul Cultural Toplița, în parteneriat cu Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni din București, Centrul European de Studii Covasna­-Harghita din Sfântu Gheorghe, cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, al Institutului Cultural Român și al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei.

Potrivit organizatorilor, evenimentul a intrat în conștiința publică drept un proiect cultural la scară națională, constituindu­-se într­-un eveniment de „parteneriat româno-­român” atât prin participanții tineri din afara hotarelor țării și din țară­, prin temele abordate, cât și prin corpul conferențiarilor, format din elita universitară și culturală românească, dar și prin prezența principalilor oameni politici ai României.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
×